Comandantul CSA Steaua, George Boroi, a declarat, joi, că baza sportivă din Bulevardul Ghencea va intra într-un proces de reabilitare în vederea Campioantului European din 2020, precizând totodată că gruparea sa continuă un dialog prin corespondență cu clubul de fotbal patronat de Gigi Becali.
„Există un plan de reabilitare a bazei sportive având în vedere că, pentru Euro-2020, alături de stadionul Dinamo și Rapid, stadionul din Ghencea va fi pus la dispoziție echipelor care vor face parte din grupa respectivă, iar lucrările vor fi făcute prin Compania Națională de Investiții. Deocamdată suntem în faza la care punem la dispoziție documentele. Rămâne de văzut când vor fi alocate fondurile”, a spus Boroi, la sediul MApN, unde au fost premiați cei mai buni sportivi ai clubului.
Boroi a afirmat că gruparea sportivă este în relație de colaborare cu FCSB, dar precizează că orice club poate participa la licitația care va fi organizată pentru închirierea bazei din Ghencea. „Este o relație de colaborare cu FCSB, suntem la nivelul de dialog deocamdată. Bănuiesc că vă referiți la faptul dacă se vor întoarce sau nu în Ghencea. Suntem într-o procedură de evaluare a chiriei având în vedere că lucrurile s-au schimbat pe piață și trebuie să fim foarte atenți la punerea în practică a acestor pași în măsura legalității. În nicun caz nu vom ceda unor presiuni la modul în care se încearcă o sensibilizare sentimentală a unora care cred în fosta Steaua și actuala FCSB. Bineînțeles că ne dorim să valorificăm baza materială pe care o avem, dar în măsura în care va trebui să punem la dispoziție condiții optime, pentru că și reîntoarcerea acolo în condiții nu foarte bune ar duce la interpretări de genul «uitați cât plătesc și ce primesc». Dialogul a constat mai degrabă în corespondența pe care am purtat-o. În ultima perioadă am fost ocupați și nu ne-am mai întâlnit. Sunt niște pași pe care trebuie să-i respectăm pentru punerea în aplicare a hotărârii ÎCCJ, iar pe de altă parte e vorba de evaluarea bazei materiale și scoaterea la licitație a acesteia prin închiriere. Absolut că va putea participa orice echipă”, a explicat el.
Întrebat dacă Steaua va reveni în 2016 în Ghencea, Boroi a răspuns: „Nu știu și nu vreau să anticipez. Mi-e greu să anticipez, mai ales că sunt în ținută militară și nu pot face declarații fără acoperire.”
Boroi nu a putut să răspundă nici la întrebarea privind o scădere a tarifelor pentru închirierea bazei sportive: „Nu sunt un specialist în domeniu. Dacă m-aș fi priceput la evaluare, aș fi făcut-o eu.”
Gruparea patronată de Gigi Becali se află în litigiu cu Clubul Sportiv al Armatei, proprietarul complexului sportiv din Bulevardul Ghencea, cu privire la marca Steaua. Din acest motiv, echipa de fotbal nu își mai dispută meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Steaua.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER